Procesarea Distribuita a Fluxurilor de Date in Sistem FOG si EDGE via Calcul cu Trans-Precizie

Proiectul DiPET investighează modele și tehnici care permit aplicațiilor care prelucrează distribuit fluxuri de date să fie extinse fără efort în sisteme Fog si Edge. Scopul este utilizarea dispozitivelor dispersate prin rețea care sunt geografic mai aproape de utilizatori pentru a reduce latența rețelei și pentru a crește lățimea de bandă disponibilă. Totuși, rețeaua la care sunt conectate dispozitivele utilizator este dinamică.

De exemplu, dispozitivele mobile se conectează la diferite stații de bază în timp ce circulă, iar dispozitivele din sistemul Fog  pot fi intermitent indisponibile pentru calcul. Pentru a profita la maximum de calculul eterogen și resursele de rețea prezente în aceste rețele dinamice, proiectul DiPET urmărește cu îndrăzneală o abordare bazată pe calcularea trans-precisă.

Calculul cu trans-precizie presupune un calculul a cărui rezultat nu trebuie să fie întotdeauna exact și propune o compensare disciplinată a preciziei împotriva exactității, care are impact asupra efortului de calcul, a eficienței energetice, a utilizării memoriei, precum și asupra lățimii de bandă și latenței comunicării. Calculul cu trans-precizie permite adaptarea dinamică a preciziei calculului în funcție de context și resursele disponibile. Aceasta creează noi dimensiuni problemei programării aplicațiilor distribuit pentru fluxuri de date în mediile de calculul de tip Fog și Edge și va conduce la programe cu performanțe superioare, eficiență energetică și experienţă benefică a utilizatorului.

Proiectul DiPET va demonstra fezabilitatea acestei abordări unice prin dezvoltarea unui cadru de aplicații pentru procesarea trans-precisă a fluxurilor de date și a unui middleware conștient de trans-precizie. Studiile de caz în analiza video și detectarea intruziunilor de rețea vor ghida cercetarea și vor sta la baza demonstranțiilor tehnologiei.

Proiectul DiPET (https://dipet.eeecs.qub.ac.uk/ ) este finantat prin programul CHIST-ERA (https://www.chistera.eu/), unitatea locala de finantare UEFISCDI, cod proiect 124 din 01/04/2020 (ERANET-CHISTERA3-DiPET).